“Înţelepciunea începe în mirare.” Socrate
Curiozitatea nativă este un atribut specific ființelor umane cu atât mai mult copiilor. Aceasta reprezintă trenul de înaltă viteză spre cunoaștere și dezvoltare din copilărie spre maturitate. Este important să nu pierdem acest tren !
Trebuie sa ne asigurăm că păstrăm vie aceasta curiozitate și o împingem cât mai departe in etapele de existență a copiilor din viața noastră. Doar așa avem garanția transformării lor în adulți conștienți de lumea în care trăiesc, responsabili pentru faptele lor, asumați în deciziile luate de-a lungul vieții , dornici de acumulare continuă de informații, fără preconcepții și prejudecăți, fără bariere mentale și culturale, aflați într-o continuă deschidere către univers și societate.
Logica expunerii ne face să descoperim astfel o evoluție umană direct proporțională cu numărul “De ce-urilor” din viața acesteia.
Cine sunt responsabili pentru destinul “De ce-urilor” din viața noastră?
In copilărie, primii expuși la această provocare sunt părinții.
Din păcate mulți dintre aceștia nu înțeleg importanța cognitiva a unuia dintre cele mai cunoscute jocuri interactive pe care copiii le lanseaza direct și fără atenționare prealabilă.
Părinții sunt supuși rafalelor entuziaste de “ De ce-uri?”: “ De ce este cerul albastru” , “De ce luna este rotunda?”, “ De ce visam noaptea” etc.
Ei bine, dragi părinți, daca vă doriți copii plini de activitate cerebrală, profitați de avântul lor și transformați acest joc într-o leapșa a răspunsurilor la întrebări, prin….ÎNTREBĂRI.
“Nu stiu, tu ce părere ai? Hai să aflăm” poate fi unul dintre cele mai bune răspunsuri pe care l-ați putea oferi copiilor din viața voastră.
Din păcate cea mai proastă alegere de răspuns, frecvent întâlnită este
“ Eu nu mai pot de atâta treabă și tu mă bați la cap cu intrebări prostești” dat in multe variante. Daca întâlniți copii pasivi, inhibați și fără păreri puteți fi convinși că au întâmpinat astfel de răspunsuri în viața lor. Este drumul sigur către….NICĂIERI.
Următorii responsabili de soarta “De ce-urilor” din copilărie sunt dascălii.
Odată ajunși pe băncile școlii, copiii devin izvoare nesecate de curiozitate, uneori interiorizate dar încă existente.
Câți dintre dascalii din viața copiilor noștri se bucură de “De ce-urile” ce riscă sa le deturneze ora din programa școlară sau au competența de a le da răspunsuri deștepte sau măcar tăria de a spune din nou “ Nu știu, tu ce părere ai? Haide să afli pâna data viitoare și să ne prezinți și nouă” .
Din nou “Nu știu” cel mai “genial” răspuns posibil…atât de genial încât îmi vine să schimb titlul acestui articol și să-l numesc “Pledoarie pentru Nu Știu” .
În schimb răspunsul cel mai frecvent este “ Haideți să nu ne trezim vorbind și să fim atenți la lecție” – aceasta este una dintre cele mai “soft” variante întâlnite. Din nou, un drum sigur către… NICĂIERI.
Ultima instanță în care “De ce-ul” iși dispută existența este însăși propria atitudine în fața vieții, odată deveniți adulți.
Cu cât ne-a fost mai condamnată în copilărie această întrebare cu atât este posibil să o condamnăm la rândul nostru mai departe , nouă și copiilor noștri, încadrându-ne cu succes într-un cerc etern închis.
Dacă am ști cât de frumoasă este această întrebare în viața noastră și câtă bogație ne aduce minții și sufletului nostru în această scurtă trecere prin univers, am înțelege că nu putem lăsa nicio oră să treacă fără să ne întrebăm “ De ce” ?
Pentru că posibilitatea de a ne pune această întrebare este singura care compensează timpul atât de scurt în care existăm.
Mulțumesc, dacă ți-a plăcut te invit să citești și Ce este OGLINDA?
Cu drag de știință,
Andreea M.Stoica
fatadindafin 