Ce este oglinda ?

“Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglinda! 
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul, 
Și-am închis ușa la tinda
Cu zăvorul. 

Iată-mă! Tot eu cea veche! 
Ochii? ha, ce mai pereche! 
Și ce cap frumos răsare! 
Nu-i al meu? Al meu e oare? 
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare. 

Asta-s eu! Și sunt voinică! 
Cine-a zis ca eu sunt mică? 
Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică
Are mama!” George Coșbuc, La oglindă

spooky-749

Una din cele mai vechi amintiri ale copilăriei mele este descoperirea oglinzii și faptul că la acea vreme nu percepeam că persoana din oglindă este una și aceeași cu cea din fața acesteia. Mă uitam mereu în spatele oglinzii căutând disperată și în van, chipul care uneori îmi zâmbea, alteori se strâmba la mine. Acel chip apărea întotdeauna în fața oglinzii, niciodată în spatele ei…magie curată. După ceva vreme am realizat apartenența și m-am identificat. Wow, cum ar fi fost viața fără oglinzi? Ne-am fi văzut chipurile uneori în undele mișcătoare ale apelor dar niciodată detaliat așa ni se arată în oglindă și chiar și așa există ceva diferențe despre care am povestit AICI.

Și totuși ce este oglinda? Cine a inventat-o? Și mai interesant, care este legătura dintre ea și apă?

Oriunde veți căuta, veți găsi aceeași definiție care are legătură cu fizica (sincer, totul pe această lume are legătură cu fizica), mai exact ” Oglinzile sunt elemente optice cu suprafeţe metalizate,lucioase care au proprietatea de a reflecta lumina. În funcţie de forma suprafeţelor reflectătoare există mai multe tipuri de oglinzi: plane, sferice, parabolice.” 

Hm, haideți să înțelegem pe rând. Oglinda este un element optic dar ce este acela un element optic, m-am uitat în dex și iată ce am găsit “Care se bazează pe lumină, privitor la fenomenele luminoase”, deci foarte clar, fără lumină nu ne putem oglindi.

Ca să ne putem privi, avem așadar nevoie de lumină, de ochi cu care să vedem și de o suprafață specială ( scrie în definiție, metalizată cu proprietatea de a reflecta- a respinge-lumina). Vă dați seama câte condiții trebuie împlinite? Și uite așa se nasc alte întrebări…

Ce este lumina, cum funcționează ochii și mai ales de ce suprafețele acestea atât de speciale reflectă lumina, de ce nu o absorb? 

De asta iubesc știința, pentru ca nu ai cum să te plictisești vreodată cu atâtea întrebări ce nu te lasă să dormi.

Revenind la oglinzile noastre…am înțeles până acum că acestea au o strânsă legătură cu lumina, cu unul din simțurile noastre cu care percepem lumea-vederea și cu un material special, metalic, lucios, ce reflectă lumina -daca ar fi absorbit-o ochii noștri nu ar mai fi avut ce să vadă, pentru că ei văd numai ceea ce lumea din jur lasă să se reflecte. Filosofie curată, nu-i așa?

Wikipedia spune că “Primele oglinzi datează de aproximativ 5000 de ani, având ca și centru de expansiune Egiptul și China. Acestea erau din bronz sau argint șlefuit și aveau o formă ovală. Primele oglinzi de sticlă au fost obținute de către sticlarii din Murano în cursul secolului al XII-lea. Până în secolul al XVII-lea, la Veneția era posibil să fie condamnați la moarte toți cei care divulgau secretul confecționării oglinzilor. Producția de oglinzi a rămas monopolul statului venețian, până la mijlocul secolului al XVII-lea. Procesul chimic de acoperire a sticlei cu argint metalic a fost descoperit în sec XIX. Până în zilele noastre puține tări mai au dispute în legătură cu inventatorul inițial al acestui proces. Germanul Justus von Liebig publica în 1835 :”Când aldehida este combinată cu o soluție de azotat de argint și încălzită, se produce reducerea, iar ca rezultat argintul se depune pe sticlă, formând o oglindă superbă”. Oglinzile optice sunt alcătuite din galiu. Actualele oglinzi sunt fabricate prin pulverizarea unui strat subțire de aluminiu sau aplicând un strat de argint topit pe partea inferioară a unei farfurii de sticlă într-un recipient închis ermetic. În oglinzile optice folosite în telescoape și alte instrumente optice, aluminiul se evaporă pe o suprafață frontală a sticlei decât pe cea anterioară, pentru a elimina reflexiile slabe de la sticlă.”.

   Întrebare întrebătoare: De ce în anumite suprafețe ne putem oglindi și în altele nu, de ce apa poate deveni oglindă și pământul nu, de ce intr-o anumită folie metalică ne vedem și intr-alta (ruginită de ex) nu? 

Și uite așa am ajuns la opțiunea “Sună un prieten” pentru că pe google nu am găsit ceva care să mă mulțumească. Recunosc, nerăbdătoare fiind nu am căutat foarte mult, am preferat varianta rapidă.

Unul din răspunsuri a fost “În esență imaginea oglindă se formează pe suprafețe netede cum ar fi caroseria unei mașini proaspăt spălate sau lama unui cuțit sau bineînțeles oglinda clasica din cauza suprafeței netede. Cu cât suprafața este mai netedă cu atât lumina reflectată este mai uniformă și nu împrăștiată. Fotonii din lumină stimulează electronii din suprafețe să producă la rândul sau fotoni. Electronii suprafețelor netede ale unei oglinzi produc fotoni identici cu cei care au stimulat electronul rezultând imaginea clara. Asta nu se întâmplă pe alte suprafețe cum ar fi plante sau piele deoarece suprafele nu sunt netede si absorb si distribuie lumina împrăștiat” .

Super răspuns dar eu continui să întreb enervant : De ce unele suprafețe sunt mai netede decât altele?

Și am mai sunat un prieten.

După ce întrebarea mea a oprit din treburi un birou întreg ( recunosc, mă amuz în sinea mea), a sosit și răspunsul tot neașteptat pentru că nu am avut habar de acest fenomen până acum. Și ca să nu vă mai țin mult cu răsuflarea tăiată se pare că ar fi vorba despre:

                          RUGOZITATE

Bun, ne-am lămurit nu? ( Să știți că în timp ce scriu, râd cu poftă) Chiar dacă mă repet trebuie să zis din nou cu majuscule: DE-AIA IUBESC ȘTIINȚA, nu îi dai de capăt niciodată. Păi ce este dragi prieteni “RUGOZITATEA” ? Ei bine rugozitatea este o componentă a texturii suprafeței. În funcție de abaterile sale, rezultă suprafețe aspre ( care nu oglindesc) și suprafețe netede (care oglindesc), mai exact, o rugozitate mică ne oferă o suprafață netedă, o rugozitate mare, ne oferă o suprafață aspră. Există și un rugozimetru, un instrument care măsoară această componentă a suprafeței.

Uite așa exclam și eu ca prietenul nostru Arhimede EVRIKA, pentru că am ajuns în sfărșit la o explicație care să mă mulțumească.

În concluzie noi vedem ceea ce lumea din jur reflectă în funcție de rugozitatea lucrurilor prin care privim. Atâtea variabile sunt necesare pe drumul nostru spre cunoaștere și autocunoaștere  și dacă tot vorbeam despre magie și știință la un moment dat, ce poate fi mai magic și mai științific în egală măsură decât acel moment în care realizezi că în lumea din oglindă în care privești cu atâta uimire, persoana care iți zâmbește sau se strâmbă la tine ești chiar tu.

Mulțumesc, dacă ți-a plăcut, te invit să citești și Pledoarie pentru “De ce?”

Cu drag de știință,

Andreea M. Stoica

 

 

 

 

Advertisements